Pasesc incet, sfios...mi-e frica.Aproape stangaci, din moment ce mana mea dreapta inca sta la pieptul tau.O porti cu tine si numeri pe degetele mele cate timp mai ai pana renasti.
Si-asa cum sunt, vad ca n-a mai ramas nimic din mine.O vad pe ea, timida,cautand stelele cu o coarda de chitara de parc-ar vrea sa le alinieze langa privirea ei si sa cante.Si-n leagan e loc pentru doi, dar nu acum, ca-i luna prea departe de ochii ei caprui.Usor, o las in urma, in gandurile ei cu miros de pietre pe care a calcat el intr-o ieri, sa viseze.
Revenind la mine, eu tot am vant prin pori si priviri amestecate cu praf si stele, poate aceleasi pe care le cauta fata cu ochii caprui in acea seara .
Am mintea invartindu-se in jurul apusului de ieri si sufletul intr-un amalgam de litere carora le-am pierdut de mult intelesul.
Nu-mi raman prea multe de facut...oftez, dar nu-i nimic ...Poate voi mai fi candva fata pentru care veneai cu cate-un "te iubesc" asternut pe irisul ochilor .
