Mai vreau!

Nu te opri! Mi-ai promis! Mai vreau sa ma trezesc dimineata si sa miros a tu, a atatea intrebari, sa-mi cante soarele si cafeaua sa stea pe noptiera unde ti-ai lasat tu aseara ultimele cuvinte.
Mai vreau sa mi se topeasca in gene cate o bucata de cer si sa ma imbratiseze crengile copacilor toamna, asa, cald si efemer, ca tine, in zilele cand ma vroiai langa tine doar ca sa nu ti se mai faca dor.
Mai vreau...si cate-as vrea...ma simt ca un copil in zilele in care scrisoarea mosului este pe primul plan; vrea atat de multe, si repede, dar e constient ca nu se poate totul.
Pe buze nu simt decat un gust de "de ce".NU e amar sau sarat, nici macar dulce. E doar un gust ce-l simt de fiecare data cand starea prezenta ma cuprinde.Am grija mereu sa nu-l simti si tu.
Mai vreau miros de mare, mai vreau sa rad a martie, sa rad de 7 ori, si poate sa si plang de 8, ca in definitiv, viata nu e doar un tango, uneori inveti sa privesti si sala goala .
Si mai vreau...nu, mai bine numai zic, ca...nu stiu daca scrisorile ajung mereu la destinatie .

Cineva mi-a spus candva ca iubim cu fiecare membru, artera si suflu. Dar nu mi-a zis in ce masura, si daca inima iubeste cel mai mult.N-a stiut. Poate n-a iubit.
O seara. un el, o ea...doua corpuri...au iubit, daca o mai fac nici ei nu stiu.Revederea e ciudata.E ca si cum sunt doi straini. Picioare pe sub masa, subtil, delicat, n-ar vrea sa strice magia.Zambete printre fum.II ameteste.S-ar atinge, dar mainile lor ar dezvalui poate prea multe si le e frica; nu de ce-ar putea sa fie, ci de ce a fost.Poate doare, sau nu, oricum nu vor sa riste.Dar totusi o fac .Afara, frig, o ia de mana.Al lui e asa de calda, mare in comparatie cu a ei, care e rece, mica, dar o vrea intr-a lui.Dar nu poate, cu toate ca vrea, El ramane cu mana goala si cu intrebari. Multe? Nu stiu, doar ca se schimba ceva , sau poate nu. Nu se mai ating, acum e si mai rece.Merg amandoi, si el o lasa acasa.Acum parca se cunosc de mai mult timp.Ea pleaca, dar nu uita sa-l traga de obraz. Poate era altfel ...ahh prea mult poate.Oricum, mana ei a transmis o asa caldura, incat ar fi fost vara intr-o clipita.Pacat insa ca el n-a simtit acelasi lucru...

Duminica (E doar intuneric in lumina ...tine-ma de vorba )

O pana de curent duminica seara nu e chiar cel mai bun lucru.A fi intuneric echivaleaza pentru mine cu a nu avea aer.
Tu tine-ma de vorba! Nu promit ca voi fi calma, dar tu zambeste, accepta-ma, priveste-ma.
Nu promit ca nu voi tipa, fiind a cincizecea tura pe care o fac prin casa cautand inca o lumanare care sa-mi ghideze pasii catre lumina din ochii tai.
Tu doar scrie-mi pe degete povestea noastra.
O ora si niciun semn c-ar fi mai bine.Nu stiu cum reusesti sa ma suporti.Tine-ma de vorba!
Ai avea atatea sa-mi spui, sa-mi canti...Ai avea atatea zambete sa-mi smulgi, cuvinte sa-mi legi si iubiri sa-mi impletesti in par in timp ce-mi soptesti la ureche povestea fulgilor de nea.
Gadila-mi un pic nervii...n-am umor acum si s-ar putea sa te plesnesc, dar fa-o .Iti asumi riscul? Ma iubesti? Sau si asta e un risc pe care nu sti daca ti-l poti asuma ?
Ma lasi in intuneric? Sufli in lumanare si mergi mai departe? sau mai aduci una sa te vad din nou si ...tine-ma de vorba !

Poveste de iarna

Ahh, poate e prea iarna dintr-o data!Dar imi place. Atata alb imi inunda ochii si-mi dilata pupila, sa fie sigur ca nu pierd niciun fir din povestea noastra de iarna.
N-as vrea sa pierd acel al 7-lea fulg ce-ti uda buza de jos dupa care mi se face dor, sau acea sclipire cand deschizi ochii dimineata si te arunci pe geam sorbind cu zambetul fiecare suflu al vantului, sau incruntarea atunci cand iti ieste prea frig, fata de copil suparat cand aluneci pe gheata si te vad brusc pierzand contactul cu solul.
Cand ies din casa, n-as vrea decat sa-mi ingrop numele sub talpi, poate suna mai bine un "Andra" inzapezit si putin scartait, atunci cand e ger.
Mi-as ascunde fiecare zambet in cate-un fulg care ar avea ca destinatie coltul guri tale.Asa as sti ca esti fericit macar atunci cand sunt si eu.
Si nu in ultimul rand, va fi asa de multa zapada anul acesta, draga "el", incat se va asterne sub forma de colinde, ori de cate ori iti vei aminti sa privesti cum ninge!

Mai e si ceata:)

Niciun fulg de zapada nu-si asuma responsabilitatea pentru o avalansa, asa ca nici eu, iti zambesc doar si-ti spun ca va fi bine, dar nici asta nu stiu.Poate ca sa te mint e cel mai indicat.Sau tu ma minti pe mine ? Vreme mincinoasa... e ceata.Atunci cand nu zambesc, nici tu nu esti? Tot e ceata...Atunci cand numai cred, tu imi zambesti.
Am pacalit anotimpurile. Nu am decat vara, si atunci ninge cu sunete mute si din cand in cand mai scriu pe cate-un fulg ca parca mi-e dor.Nu stiu de ce, dar imi este. Dar fulgul se topeste, cand ajunge la picioarele mele si-mi gadila varful degetelor.Zambesc.Esti ? Nu esti ? Poate ar fi mai bine nici sa nu aflu. La ce folos? Oricum cand inchid ochii ma inchid cu totul. Numeste-o Alzheimer daca te face sa te simti mai bine, nu conteaza, oricum e ceata ...

Parfum, alee, toamna.Hranesc doar pielea ta, cu cate-o sarutare, usor, atent; nu vreau sa doara, vreau doar sa ti se faca dor.Si cand iti va fi sete, cauta-mi ultimul picur de mine, de speranta.Nu promit ca te va potoli, poate nu ajunge, nu e sufficient.

Imi musc buza.Aproape devenit un tic, imi raneste de cele mai multe ori strigatul iar tu nu poti auzi nimicul dintre noi.

Uneori esti ca o zi pe care o traiesc ca mai apoi dimineata urmatoare sa uit cine sunt.Pana si o frunza are o traiectorie mai bine stabilita decat pasii tai…

Un picur, un ultim zambet…a fost bine…poti sa pleci, dar nu-ti uita apusul printre parul meu.