Mai vreau!

Nu te opri! Mi-ai promis! Mai vreau sa ma trezesc dimineata si sa miros a tu, a atatea intrebari, sa-mi cante soarele si cafeaua sa stea pe noptiera unde ti-ai lasat tu aseara ultimele cuvinte.
Mai vreau sa mi se topeasca in gene cate o bucata de cer si sa ma imbratiseze crengile copacilor toamna, asa, cald si efemer, ca tine, in zilele cand ma vroiai langa tine doar ca sa nu ti se mai faca dor.
Mai vreau...si cate-as vrea...ma simt ca un copil in zilele in care scrisoarea mosului este pe primul plan; vrea atat de multe, si repede, dar e constient ca nu se poate totul.
Pe buze nu simt decat un gust de "de ce".NU e amar sau sarat, nici macar dulce. E doar un gust ce-l simt de fiecare data cand starea prezenta ma cuprinde.Am grija mereu sa nu-l simti si tu.
Mai vreau miros de mare, mai vreau sa rad a martie, sa rad de 7 ori, si poate sa si plang de 8, ca in definitiv, viata nu e doar un tango, uneori inveti sa privesti si sala goala .
Si mai vreau...nu, mai bine numai zic, ca...nu stiu daca scrisorile ajung mereu la destinatie .

Cineva mi-a spus candva ca iubim cu fiecare membru, artera si suflu. Dar nu mi-a zis in ce masura, si daca inima iubeste cel mai mult.N-a stiut. Poate n-a iubit.
O seara. un el, o ea...doua corpuri...au iubit, daca o mai fac nici ei nu stiu.Revederea e ciudata.E ca si cum sunt doi straini. Picioare pe sub masa, subtil, delicat, n-ar vrea sa strice magia.Zambete printre fum.II ameteste.S-ar atinge, dar mainile lor ar dezvalui poate prea multe si le e frica; nu de ce-ar putea sa fie, ci de ce a fost.Poate doare, sau nu, oricum nu vor sa riste.Dar totusi o fac .Afara, frig, o ia de mana.Al lui e asa de calda, mare in comparatie cu a ei, care e rece, mica, dar o vrea intr-a lui.Dar nu poate, cu toate ca vrea, El ramane cu mana goala si cu intrebari. Multe? Nu stiu, doar ca se schimba ceva , sau poate nu. Nu se mai ating, acum e si mai rece.Merg amandoi, si el o lasa acasa.Acum parca se cunosc de mai mult timp.Ea pleaca, dar nu uita sa-l traga de obraz. Poate era altfel ...ahh prea mult poate.Oricum, mana ei a transmis o asa caldura, incat ar fi fost vara intr-o clipita.Pacat insa ca el n-a simtit acelasi lucru...

Duminica (E doar intuneric in lumina ...tine-ma de vorba )

O pana de curent duminica seara nu e chiar cel mai bun lucru.A fi intuneric echivaleaza pentru mine cu a nu avea aer.
Tu tine-ma de vorba! Nu promit ca voi fi calma, dar tu zambeste, accepta-ma, priveste-ma.
Nu promit ca nu voi tipa, fiind a cincizecea tura pe care o fac prin casa cautand inca o lumanare care sa-mi ghideze pasii catre lumina din ochii tai.
Tu doar scrie-mi pe degete povestea noastra.
O ora si niciun semn c-ar fi mai bine.Nu stiu cum reusesti sa ma suporti.Tine-ma de vorba!
Ai avea atatea sa-mi spui, sa-mi canti...Ai avea atatea zambete sa-mi smulgi, cuvinte sa-mi legi si iubiri sa-mi impletesti in par in timp ce-mi soptesti la ureche povestea fulgilor de nea.
Gadila-mi un pic nervii...n-am umor acum si s-ar putea sa te plesnesc, dar fa-o .Iti asumi riscul? Ma iubesti? Sau si asta e un risc pe care nu sti daca ti-l poti asuma ?
Ma lasi in intuneric? Sufli in lumanare si mergi mai departe? sau mai aduci una sa te vad din nou si ...tine-ma de vorba !

Poveste de iarna

Ahh, poate e prea iarna dintr-o data!Dar imi place. Atata alb imi inunda ochii si-mi dilata pupila, sa fie sigur ca nu pierd niciun fir din povestea noastra de iarna.
N-as vrea sa pierd acel al 7-lea fulg ce-ti uda buza de jos dupa care mi se face dor, sau acea sclipire cand deschizi ochii dimineata si te arunci pe geam sorbind cu zambetul fiecare suflu al vantului, sau incruntarea atunci cand iti ieste prea frig, fata de copil suparat cand aluneci pe gheata si te vad brusc pierzand contactul cu solul.
Cand ies din casa, n-as vrea decat sa-mi ingrop numele sub talpi, poate suna mai bine un "Andra" inzapezit si putin scartait, atunci cand e ger.
Mi-as ascunde fiecare zambet in cate-un fulg care ar avea ca destinatie coltul guri tale.Asa as sti ca esti fericit macar atunci cand sunt si eu.
Si nu in ultimul rand, va fi asa de multa zapada anul acesta, draga "el", incat se va asterne sub forma de colinde, ori de cate ori iti vei aminti sa privesti cum ninge!

Mai e si ceata:)

Niciun fulg de zapada nu-si asuma responsabilitatea pentru o avalansa, asa ca nici eu, iti zambesc doar si-ti spun ca va fi bine, dar nici asta nu stiu.Poate ca sa te mint e cel mai indicat.Sau tu ma minti pe mine ? Vreme mincinoasa... e ceata.Atunci cand nu zambesc, nici tu nu esti? Tot e ceata...Atunci cand numai cred, tu imi zambesti.
Am pacalit anotimpurile. Nu am decat vara, si atunci ninge cu sunete mute si din cand in cand mai scriu pe cate-un fulg ca parca mi-e dor.Nu stiu de ce, dar imi este. Dar fulgul se topeste, cand ajunge la picioarele mele si-mi gadila varful degetelor.Zambesc.Esti ? Nu esti ? Poate ar fi mai bine nici sa nu aflu. La ce folos? Oricum cand inchid ochii ma inchid cu totul. Numeste-o Alzheimer daca te face sa te simti mai bine, nu conteaza, oricum e ceata ...

Parfum, alee, toamna.Hranesc doar pielea ta, cu cate-o sarutare, usor, atent; nu vreau sa doara, vreau doar sa ti se faca dor.Si cand iti va fi sete, cauta-mi ultimul picur de mine, de speranta.Nu promit ca te va potoli, poate nu ajunge, nu e sufficient.

Imi musc buza.Aproape devenit un tic, imi raneste de cele mai multe ori strigatul iar tu nu poti auzi nimicul dintre noi.

Uneori esti ca o zi pe care o traiesc ca mai apoi dimineata urmatoare sa uit cine sunt.Pana si o frunza are o traiectorie mai bine stabilita decat pasii tai…

Un picur, un ultim zambet…a fost bine…poti sa pleci, dar nu-ti uita apusul printre parul meu.

Si-n viata ...

Citesti si plangi...
M-arunci,
Mai taci !
Spuneai mereu ca va ramane
O bucata de "noi",
Dar buzele mele
Nu-l mai simt
El piere, tu-l zgarii,
Si la final
Te-ntrebi nedumerit:
"Pe cine-am invins?
Pe cine-am salvat?

Al cui erou sunt?"

Capcana de vise

Isi trece degetele subtiri si lungi prin par.Camasa larga ii dezgoleste umarul, facand-o putin sa tresara la adierea care ii intra pe fereastra.Patul parca e prea mic,camasa prea mare.Visul i se pare a fi o incapere ce ii provoaca o stare de claustrofobie.Nu vrea sa inchida ochii.Isi strange camasa pe corp si tremura.Deja viseaza.Alearga.Par desprins,betie, apus, mare.Nu-i mai e frig, nici frica.Rade.El.Ea.Traieste viata pe care candva ar fi putut-o avea.Priveste cum soarele se ineaca in mare.Capul ei isi gaseste repede loc pe umarul ei.Inchide ochii si-ar vrea sa viseze.Dar brusc se trezeste.Acelasi pat prea mic, camera prea mare.Doar ea are doua sclipiri in ochi si un oftat ii iese printre buzele reci si sarate, sarutate de prea putine ori.

Sopteste incet uitandu-se la camasa:Capcana de vise si umarul lui ...

Culoare

Mai sterge-mi fruntea c-o dunga de galben,
Sa-nvat din nou cum e sa simti albastrul.
Nu-ti fie teama,stropeste-ma cu verde,
Caci lacrimile albe
Stiu sa stearga
In urma lor
Cuvintele nespuse.
Dar nu uita de negru,
Caci
Nu vreau sa vad
Mereu
Viata in roz.
Ajuta-ma !

Duminica.Mtv.Holograf. Poate ca de asta aveam nevoie pentru a ma pune pe picioare. un "Esti asa frumoasa/ Si ne-am iubi o viata intr-o zi" .Asta face ca astazi sa nu fie la fel ca alte "astazi". Ciocolata.Soare.O liniste apasatoare.Miroase a oameni care stau in pat si vizioneaza toate reluarile din timpul saptamanii pentru ca n-au avut timp de ele.
Revin totusi la partea frumoasa.Uneori uitam sa spunem cuiva ceva care sa merite spus.Prea multe vorbe sunt aruncate fara rost.De cat timp nu i-ai mai zis ca e frumoasa, ca o iubesti ?De cat timp n-ai uitat pentru o clipa ca nu esti doar tu, ca vezi color si mereu trebuie sa apara ceva care sa-ti taie rasuflarea?
Inainte de Holograf, Directia 5. Miros de praf si " As vrea sa dau timpul inapoi".Vechi,dar cu acel"ceva"ce nu te face sa uiti.
Poate ca de asta avem nevoie ca sa fie "duminica" mereu :)

Resemnare

Pana si gandurile statuilor te aduc
Te aduc, gand cu gand
La mine.
Dar sunt alt eu,
Poate si tu alt "tu",
Alta duminica asezata pe muguri
In umbra carora va renaste maine.
Iti curge tacerea
Prin venele mele...
Te strecori incet,
Leganandu-ti pacatul de inima mea.

Te-ai intrebat
Daca vei putea fi inger vreodata?

Ma vrei mantuire,
Sa-ti sprijini crucea in palma iertarii mele
Si sa speri ca te vei salva...
Copilul din tine plange,
Iar tu-sangerezi apusuri de soare




Ai inceput sa crezi in pustiul timpului...

Efemer

Imi aranjez parul
In oglinda palmei tale.
Iar printre rimel si tus
Degetele-mi par petale.
Rujul de pe noptiera
A aprins buzele mele,
Si-n oglinda palmei tale
Parca lumineaza stele.
Pe obraji imi scriu legende
Tu te uiti si-ai vrea sa pleci,
Bei dintr-un pahar cu apa;
Ba tusesti, ba te ineci .

1000

Oamenii…dar ce stiu ei ..? inaintea lor au fost alte 1000 de clipe pe care timpul le strangea stingher cu maini de ieri, prea mici pentru a tine greutatea momentelor.Si-atunci apareau lacrimile…1000? Nu stiu ..dar pentru fiecare lacrima mai cade un inger…raiul pe pamant? Nu! Doar o imitatie ieftina pentru care platim in fiecare zi cate o mie.

Un ultim inger plateste cel mai crunt: o mie de amintiri…singurele lucruri fara de care suntem goi, fara acel “eu” pe care candva il posedam.

Fara ele , el ajunge la umila conditie de om de rand, care traieste doar ca sa mai apuce ziua de maine.

Doar copilul, traind sub aripa mamei, nu uita niciodata sa zambeasca, de 1000 de ori sau chiar mai mult

Doar el, doar ea,stiu sa iubeasca cum n-au iubit 1000 de oameni, doar ei vad fulgii de nea in miezul verii si bucuria unui simplu “Te iubesc’

Si in final, un batran isi vede anii pictati pe panza propriei vieti si acum stie ca nu ai nevoie de 1000 de ani pentru a fi om…sau inger…